Georgiana

Eu sunt Georgiana, o fată de 31 de ani, m-am născut în București, unde am și petrecut cea mai mare parte a vieții mele.

Dacă mă gândesc la copilărie, îmi vine în minte imaginea bunicii mele din partea mamei, unde eu și fratele meu, Dan, ne-am trăit copilăria. Aș putea spune, cea mai frumoasă perioadă a vieții noastre. Părinții noștri erau simpli muncitori, cu un program destul de încărcat, de aceea s-au văzut nevoiți să ne ducă la bunica, unde am stat până la începerea școlii. Ca și copil, visam să devin actriță, să joc în filme și pe marile scene de teatru, și zilnic repetam roluri uitându-mă în oglindă, din dorința de a mă perfecționa. Pentru mine, actoria reprezenta un ideal…

Când ne-am întors în București, pentru începerea școlii, am observat că relația dintre părinții mei se schimbase mult. Se certau des, iar tatăl meu începuse să bea foarte mult, cu colegii de la muncă. Când ajungea acasă, căuta motive de ceartă din orice nimic, și îi vorbea foarte urât mamei mele. În scurt timp, am trăit șocul de a-l vedea pe tatăl meu, cum a ridicat mâna la mama mea și a lovit-o fără milă. Atât eu, cât și fratele meu am început să plângem, ne-am pus în fața mamei, implorându-l pe tata să o lase în pace! Tata părea un necunoscut, și din acel moment am simțit că îl urăsc foarte tare, sentiment ce s-a dezvoltat și mai mult în mine, odată cu trecerea timpului.

Scandalurile au devenit „parte” din familia noastră, deja tatăl meu se îmbăta aproape în fiecare zi, iar când ajungea acasă, căuta tot timpul motive să lovească pe mama. De multe ori eram nevoiți să fugim din calea lui, să dormim pe scara blocului sau pe la prieteni. Vedeam cum familia noastră se destramă și nu puteam face nimic… Vecinii ne cunoșteau și râdeau de noi, îmi era foarte rușine să ies din casă, pentru că de fiecare dată întâlneam privirea lor plină de milă.

Singura mea alinare, în toată această perioadă, rămăsese școala, unde când mergeam, aveam senzația că evadez din realitatea de acasă. Îmi plăcea mult să învăț, și de abia așteptam momentul în care să cresc și să pot avea un viitor diferit.

Fiecare vacanță o petreceam tot la bunica, și asta mă bucura mult, pentru că puteam sta departe de tatăl meu, și de crizele lui din cauza băuturii. În una dintre aceste vacanțe, pe când aveam 13 ani, am început să fumez, cu o bună prietenă, care era de aceași vârstă cu mine. Inițial am văzut din asta o joacă, neavând intenția de a fuma în fiecare zi, însă fără să ne dăm seama, în câteva săptămâni, am devenit dependente de țigări. Am început chiar să combinăm fumatul cu alcoolul, uneori ajungeam chiar să ne îmbătăm, lucru care ni se părea foarte distractiv. Din acea vacanță, viața mea s-a schimbat. Când am revenit în București, am continuat să fumez, ascunzându-mă de părinți, să beau cu prietenii de la bloc, iar când am intrat la liceu, deja frecventam barurile și discotecile din centrul orașului. Iubeam mult viața de noapte, mă simțeam mai liberă ca oricând atunci când mergeam la distracție.

La 17 ani, am fumat prima țigară cu marijuana, aflându-mă în casa unui prieten, unde petreceam. Nu am văzut o problemă să încerc, mai ales că auzisem vorbindu-se de droguri și eram destul de curioasă să văd ce senzație îmi dau. Am fumat cu fratele meu și prietenii de la petrecere, și am ajuns acasă destul de amețiți, dar părinții nu și-au dat seama că se întâmplă ceva cu noi. Ulterior, în diverse alte ocazii am mai fumat Marijuana, Hașiș, am combinat pastile cu alcool, iar când nu le aveam, doar ne îmbătam mangă. Deaorece asta nu se întâmpla zilnic, consideram că nu avem o problemă, fiind doar un mijloc de distracție, care ne ajuta să amorțim durerea din interiorul nostru. De fiecare dată când mă drogam sau îmbătam, aveam senzația că pot trece mult mai ușor peste situația din familia mea, peste toate neajunsurile, peste toată durerea… Mai ales că, în acea perioadă eram într-o relație abuzivă cu un bărbat care mă bătea în fiecare zi, de cele mai multe ori, fără motiv. Dacă la început fusesem extrem de îndrăgostită de el și îmi doream să rămânem împreună până la sfârșitul vieții, după 2 ani, îl uram cu toată ființa mea. Cu greu am reușit să scap de el, amenințându-l cu poliția, iar încrederea mea în bărbați, a scăzut și mai mult.

Lucrurile s-au schimbat la 19 ani, cand l-am cunoscut pe Radu… Terminasem liceul și mă înscrisesem la Colegiul Sanitar, iar el s-a mutat la noi în bloc și destul de repede m-am îndrăgostit de el. Părea opusul celuilalt, un bărbat dulce, educat, care întotdeauna vorbea frumos și mă complimenta. După câteva luni de relație, am aflat că în trecut fusese dependent de heroină, dar se lăsase de câteva luni. Nu m-a speriat foarte tare acest lucru, deoarece nu cunoșteam prea multe informații despre heroină, iar dacă în prezent, el nu se mai droga, asta conta pentru mine cel mai mult. Relația noastră mergea bine, părinții mei îl plăceau, deja ne făceam planuri de viitor.

Totuși, lucrurile s-au schimbat dramatic… Avem 5 luni de relație, când tatăl lui a murit, de cancer… Asta l-a marcat profund, pe Radu, și imediat după înmormântare, s-a apucat din nou, de droguri. Îl vedeam foarte schimbat și nu mi-am dat seama din prima că se droghează, pentru că mă mințea că folosește pastile antidepresive, deoarece nu poate dormi. Vecinii noștri au încercat să mă avertizeze, dar pentru că îl iubeam foarte mult, preferam să mă mint singură și să cred că este adevărat ce îmi spune el. După câteva luni, nu s-a mai putut ascunde, și mi-a recunoscut că s-a reapucat de heroină. M-am întristat foarte tare să aud asta, inițial nu am știut cum să reacționez. Totuși, pentru că îl iubeam foarte mult, am rămas alături de el, cu gândul că îl voi ajuta să renunțe. Din păcate, după câteva luni, am început să fumez și eu heroină la țigară, împreună cu fratele meu și cea mai bună prietenă a mea.

Lucrurile s-au schimbat dramatic în viața noastră. Dacă la început vedeam asta ca pe o joacă, pe care o puteam ține în control, pentru că fumam o dată pe săptămână, destul de repede lucrurile au degenerat. Fratele meu lucra atunci în cadrul armatei, iar eu eram în anul doi, la colegiul sanitar. După câteva luni în care am fumat heroina, am trecut la seringă, pentru că nu mai avea același efect ca la început și trebuia să mărim de fiecare dată doza. Iar atunci, a urmat dezastrul. După trei săptămâni de consum zilnic, la seringă, am știut că suntem dependenți. M-am trezit într-o dimineață, și nu aveam bani pentru doza zilnică. Atunci am simțit pentru prima dată sevrajul. Mă dureau toate oasele, îmi curgea nasul, aveam o senzație ciudată că saliva îmi este închegată și nu pot înghiți, aveam frisoane și treceri de la o stare de frig la una de cald. În viața mea nu mă simțisem așa de rău, și m-am speriat foarte tare, pentru că nu știam ce să fac. Spre seară, Radu a venit la mine cu doza, și după ce m-am injectat, imediat m-am simțit mai bine. În urma acestei experiențe, mă gândeam să mă las de consum, fiindu-mi frică să ajung dependentă grav. Totuși, nu am făcut-o…

Consumam deja zilnic, și fiecare ban pe care îl primeam de la părinți, îl dădeam pe droguri. Am ajuns să îmi amanetez toate bijuteriile, să îmi vând lucrurile de valoare. Părinții mei și-au dat seama că se întâmplă ceva cu noi, iar când au aflat că ne drogăm, certurile din casă au crescut. După aproape un an de consum arătam jalnic, slăbisem foarte mult, și orice ban care îl aveam în mână, se transforma în bile, cu heroină. Ne drogam pe unde apucam, nu ne mai păsa de nimic. Într-o zi, am fost prinși de poliție că ne injectam în mașină, și ne-au dus la secția din cartier. Văzând că fratele meu lucrează în cadrul armatei, au chemat pe cei de la locul lui de muncă, și a fost nevoit să-și dea demisia. Tatăl meu s-a supărat foarte rău, certurile dintre el și fratele meu au crescut, în cele din urmă Dan a ales să plece de acasă și să locuiască pe străzi.

Eu terminasem școala sanitară, dar am preferat să nu lucrez în domeniu, deoarece nu puteam face față. M-am angajat în schimb ca ospătar, și tot ce câștigam la muncă, dădeam pe droguri. Mă simțeam ca o epavă, o umbră a ceea ce fusesem în trecut. Cea mai mare durere a mea, era la gândul că niciodată nu ma voi mai lăsa de droguri. Foarte repede am pierdut și locul de muncă, cei de acolo și-au dat seama că mă droghez, și mi-am dat demisia. Am încercat să lucrez în alte părți, de fiecare dată sfârșeam la fel. Din cauza disperării, atât eu, cât și fratele meu, am început să ne internăm la secțiile de dezintoxicare din București, dar când ne externam, ne drogam din nou.

După 3 ani de consum, stat pe strazi, vândut tot ce aveam, credeam că nu mai există speranță pentru noi și că vom sfârși în mormânt. Fratele meu s-a internat din nou la dezintoxicare, și acolo a cunoscut un grup de oameni, care lucrau pentru fundația Teen Challenge- centru terapeutic, care ajută tinerii cu probleme de dependență. Dan, a hotărât să urmeze programul lor, care dura o perioadă de 1 an. A fost cea mai bună decizie pe care o putea lua. Mergând la Teen Challenge, viața lui s-a schimbat. Și-a revenit foarte mult, s-a îngrășat din nou, arată foarte bine și gândea diferit. Și, cel mai important, prin programul acesta, Dan l-a cunoscut pe Dumnezeu și a început să creadă în El. Iar asta l-a ajutat cel mai mult!

Eu mergeam la el, în vizită, și eram uimită să văd un alt Dan. În toată perioada aceasta, eu am continuat să mă droghez. Chiar dacă vedeam în Dan un exemplu, totuși drogurile aveau o putere așa de mare asupra minții mele, încât nu puteam să renunț la ele. Frecventam biserica, credeam în Dumnezeu, și mă rugam la El să îmi schimbe și mie viața. În același timp, furam din magazine, vindeam tot ce puteam și chiar am făcut video-chat pentru a face rost de bani. Disperarea mă făcea să nu îmi mai pese de nimic, tot ce conta era doza zilnică.

Viața mea s-a schimbat după 5 ani de dependență.

În Câmpina, județul Prahova, am descoperit fundația Mână Deschisă, care ajută fete cu probleme de dependență, oferindu-le un loc în care pot merge și sta pentru o perioadă. Am decis să merg în programul lor, pe care l-am terminat după 10 luni și viața mea a luat un alt drum! Dragostea oamenilor care lucrează acolo, acceptarea lor necondiționată, răbdarea lor, au fost cel mai bun remediu pentru mine. Și mai presus de toate acestea, m-a ajutat credința în Dumnezeu. Am descoperit un Dumnezeu așa cum eu nu știam că este El; un Dumnezeu plin de dragoste, un Dumnezeu care m-a iubit atât de mult, în pofida greșelilor mele, un Dumnezeu care și-a trimis Fiul, pe Domnul Isus Hristos, să moară pentru păcatele mele. Relația cu Dumnezeu m-a ajutat să trec peste dependența de droguri și să îmi doresc o viață nouă, complet transformată de El.

După ce am terminat programul terapeutic, am rămas pentru 3 ani în Câmpina și am lucrat pentru acestă fundație. În acest timp, am scris cartea auto-biografică Goana după iluzii, Și totuși am învins drogurile! Aeastă carte relatează mărturia mea și a fratelui meu, iar cea mai mare dorință a mea, este ca mărturia nostră să fie o speranță pentru cei care se luptă cu dependența.

În anul 2015, am lansat a doua carte, cu titlul 3D- Deciziile determină destinul!, carte de benzi desenate, scrisă de mine și ilustrată de cumnata mea, Grace Gotte. Această carte este folosită pentru prevenirea traficului de persoane și a exploatării sexuale.

Mă uit în trecut, și parcă văd o altă Georgiana, total diferită de cea de astăzi! M-am căsătorit, viața mea este complet restaurată, relațiile cu familia mea sunt din nou bune. L-am iertat chiar și pe tatăl meu, pentru tot ce s-a întâmplat în trecut.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu, care mi-a dat atâtea șanse și care m-a iubit necondiționat. Le mulțumesc oamenilor care au crezut în mine, familiei, prietenilor, lucrătorilor de la Teen Challenge și Mână Deschisă. Fără ajutorul lor, nu știu unde am fi fost astăzi.

Astăzi, lucrez pentru Fundația Teen Chellenge România, care a deschis un centru terapeutic pentru fetele cu probleme. Dorința mea cea mai mare, este să pot fi un exemplu pentru ele, o speranță că există vindecare după consumul de droguri, iar viețile distruse pot fi restaurate!

 

Georgiana