Mioara

Mă numesc Mioara, am 36 de ani. Sunt din Onești, județul Bacău și prin Harul Domnului sunt întoarsă la el de aproximativ 6 ani. Dumnezeu m-a ales din pântecele mamei mele și m-a pus deoparte pentru El și toate întâmplările și circumstanțele din viața mea au avut un scop bine definit ca El să mă aducă unde sunt astăzi.

Timp de aproape 10 ani am lucrat într-un club de noapte ca damă de companie. Ajungeam să câștig până la 10 000 euro pe lună. Câștigând atât de mulți bani, am început să-mi cumpăr tot ceea ce visam. Am început cu haine scumpe și frumoase, lucruri pe care fiecare fată și le dorește. Am început să investesc în frumusețea mea, un lucru pe care fiecare femeie îl simte necesar. Apoi am investit în imobiliare. Întotdeauna mi-am dorit să am o casă a mea. Am reușit și asta. Apoi în mașini, vacanțe, bijuterii scumpe. Mă simțeam o femeie bogată și puternică, și numai bună de invidiat. Încă de mic copil, am tânjit după dragoste și am căutat-o peste tot și în tot. Provin dintr-o familie cu 6 copii. Fiind 6 frați la părinți, mama mea nu putea să se ocupe  numai de mine, cu toate că ea a fost prima persoană din viața mea la care eu căutam dragostea care mi lipsea. De multe ori mă prefăceam că sunt bolnavă, ca mama să mi dea atenție mai multă și să primesc o doză de dragoste mai mare. Eram geloasă pe surorile mele mai mari, pentru că mie mi se părea că nu-mi dă atenție, motivația adevărată din spate era dragostea, eu căutam să fiu iubită. Neprimind ceea ce doream, am început să mă răzbun.

Încă de mic copil acest sentiment de răzbunare m-a urmărit mult timp. Multe probleme le-am făcut părinților mei, încercând să le atrag atenția și făcându-i să sufere numai pentru faptul că eu eram o fire închisă și necomunicativă și am rămas la fel în toți acești ani până când l-am primit pe Domnul. Credeam că cei care mă iubesc trebuie să mă înțeleagă, dându-mi totodată ceea ce mi lipsea mie, adică dragoste, fără ca eu să știu să o cer sau să o câștig. Necomunicând cu cei dragi mie și făcându-le o grămadă de necazuri, crezând că așa voi câștiga dragostea lor, am ajuns să simt sentimentul abandonării din partea lor, simțindu-mă respinsă și abandonată, așa că a trebuit să mă descurc singură. Așa am ajuns în cluburile de noapte unde am lucrat ca damă de companie. Eram frumoasă, sociabilă, companie plăcută, dorită să fac serile pline de plăceri oamenilor singuri și cu mulți bani. Trebuia să-i măgulesc cu vorbe frumoase, conversații vesele, glume și de aici altele. Așa am început să fac bani mulți și de data aceasta am început să caut dragostea în lucrurile materiale. Câtă dezamăgire! Parcă cu cât eram mai bogată în exterior, cu atât eram mai săracă în interior. Cu cât făceam bani mai mulți și păcătuiam mai mult, cu atât sărăcia venea în inima mea. Ce durere! Să fii plin de bani, dar să adormi plângând și să te trezești plângând, fără nici un motiv întemeiat, doar numai pentru că simțeam că viața mea nu are nici un scop. Mă simțeam goală, nefericită. Negăsind dragostea nici în lucrurile materiale, am început să o caut în bărbați. M-am implicat în mai multe relații serioase din partea mea și în câteva aventuri, dar nu s-a schimbat nimic. Simțeam mereu nevoia să fug de acolo și să ies. Dar în inima mea creștea dorința să fiu iubită și să iubesc.

Într-o zi am întâlnit dragostea vieții mele. Am întâlnit un băiat pe care l-am iubit. A fost prima dragoste. Dintr-o dată sentimentele mele s-au schimbat. Simțeam nevoia să dăruiesc totul, orice lucru care-mi aparținea simțeam nevoia să-l împărtășesc cu el. Era frumos acel sentiment. De câte ori își dorea ceva, și puteam să-i ofer, eram mai bucuroasă decât el. Aveam totuși în mine o teamă care parcă mă urmărea. Era teama de un sentiment pe care eu nu-l cunoscusem niciodată. Simțeam că-l iubesc eram în stare să fac orice pentru el, dar acest sentiment mă și speria. Cu cât dăruiam mai mult, cu atât mă simțeam mai folosită. Un sentiment dureros. Cred că acesta a fost cel mai dureros sentiment din viața mea, să te simți folosită, dar mai târziu am înțeles că a fost cel mai eficient pentru schimbarea mea. Am început să mă răzbun pe omul pe care il iubeam. Simțeam că trebuie să plătească pentru că mă folosea, pentru că mă simțeam folosită de el. Răzbunarea a continuat, făcându-l să sufere mult, din ce în ce mai mult, până când relația s-a rupt. Am rămas singură, la fel de goală, de săracă în suflet, de nefericită și nu mai voiam nimic. Eram atât de obosită în interior, încât nu mai puteam să lupt pentru nimic și pentru nimeni. M-a lăsat Dumnezeu să caut dragoste în lucruri, haine, bijuterii, case, mașini, vacanțe, compania bărbaților cu bani, dar am înțeles că dragostea nu se găsea în niciunul din aceste locuri. Goluri imense erau în interiorul meu. Simțeam că nu sunt bună de nimic, fără demnitate, fără scop, fără vise, nu mai știam nimic, nici măcar să visez la ceva sau cineva. Într-un cuvânt eram goală și săracă. Erau singurele sentimente care îmi mai rămăseseră: sărăcie și goliciune. Sufletul meu era ca o cârpă ruptă în mii de bucăți. Nu puteam să spun nimănui. Și chiar dacă spuneam, simțeam că nu mă înțelege nimeni. Tăcerea, lipsa de comunicare își puseseră amprenta pe sufletul meu.

Într-o zi o verișoară de a mea a venit pe la mine si m-a invitat la biserică. Ascultând predica pastorului din acea zi, parcă mă regăseam în fiecare cuvânt. În 30 de minute cât a ținut predica, Dumnezeu îmi povestea prin el toată viața mea. Versurile cântărilor erau la fel. Dumnezeu îmi vorbea. Lacrimile îmi inundau obrajii. Timp de două ore cât a ținut programul, nu am reușit să mă opresc din plâns. Am zis: „Cineva mă cunoaște, știe tot trecutul meu, știe toată durerea mea!“ Apoi am zis: „Oare-I pasă lui Dumnezeu și de mine ca să mă ajute?“ După ce s-a terminat programul, am rămas cu un singur gând care m-a urmărit mult timp. Dumnezeu îmi spunea prin gura pastorului să-L pun la încercare. M-am întors înapoi în cluburile de noapte, la viața mea obișnuită, la nopțile mele nedormite, dar cu o mică licărire de speranță, cu acel cuvânt care mă urmărea: „… Pune-L pe Dumnezeu la încercare!“ Nu îndrăzneam. Spuneam că sunt prea păcătoasă ca Dumnezeul Universului să mă asculte pe mine. Într-o zi, când durerea eșecului își pusese amprenta adânc pe viața mea, mi-am zis: „Gata, Doamne, nu mi-a mai rămas nimic, te pun la încercare!“ În momentul acela, am intrat în baie, în apartamentul unde mă aflam (locuiam cu frații mei). M-am pus pe genunchi. Lacrimile au început să-mi curgă șiroaie pe obraji. Am început să fac o rugăciune simplă și din toată inima. Rugăciunea a sunat cam așa: „Doamne, dacă exiști cu adevărat și mă auzi, te rog frumos să-mi umpli golurile acestea pe care le simt în inima mea!“ M-am ridicat și mi-am continuat viața. Timp de vreo trei săptămâni, i-am cerut lui Dumnezeu în rugăciune lucrul acesta. Seara mă duceam la muncă și păcătuiam, dar ori de câte ori aveam ocazia, mă rugam și Îi ceream lui Dumnezeu să-mi umple golul care era în inima mea.

După trei săptămâni de rugăciune cu lacrimi, ceva s-a întâmplat: o doză de speranță parcă se năștea în inima mea, parcă începeam să văd lucrurile sub o altă formă, parcă nu mai erau atât de negre și întunecoase, simțeam o doză de bucurie, puteam să zâmbesc. Durerile din inima mea nu mai erau atât de puternice încât să mă dărâme. Puteam să dorm fără să mă mai trezesc. Ceva se schimba. Cu cât mă rugam mai mult și plângeam, cu atât mă umpleam mai mult de pace, de speranță, de bucurie, de curaj de a merge înainte, ca mai târziu să aflu din cuvântul lui Dumnezeu, că rugăciunea făcută din toată inima este ascultată. Am simțit că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. Din ziua aceea în sufletul meu s-a stârnit curiozitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu mai mult. Timp de aproape un an, L-am pus pe Dumnezeu la încercare prin diferite cereri și El mi-a răspuns. După un an, am hotărât să fac legământ cu El. Doream să-L cunosc din ce în ce mai mult. Am renunțat la tot, la loc de muncă, la bani, la tot. Acea dragoste după care eu tânjeam, începea să mă atragă spre Dumnezeu ca un magnet. Acum eram convinsă că Dumnezeu există, Îl cunoșteam, dar simțeam nevoia să-l cunosc mai intim. Dumnezeu mi a arătat la cel mai înalt nivel cum mă iubește pe mine personal. În cei patru ani de când m-am întors la Dumnezeu, am avut multe căderi, în aceleași slăbiciuni, dar Dumnezeu niciodată nu m-a certat, niciodată nu m-a abandonat. Când meritam să fiu pedepsită, El mă mustra, dar în același timp mă și binecuvânta. Când eram tristă, mă ridica, când mă simțeam singură El mă mângîia. Întotdeauna a știut să-mi dea la momentul potrivit, fie prin cuvânt, fie prin oameni sau rugăciuni ascultate, mângîierea și dragostea de care aveam nevoie. Acum sunt liniștită. Am o nădejde vie în inima mea, o nădejde care știu că nu e înșelătoare, ci reală. Arătându-mi Dumnezeu cum mă iubește prin fapte, simt să fac același lucru pentru cei din jurul meu. Nu mai simt nevoia să mă răzbun pentru că Dumnezeu nu s-a răzbunat niciodată pe mine. Pot să iert din toată inima pentru că și Dumnezeu m-a iertat de fiecare dată când am greșit.

Dumnezeu a început să lucreze caracterul Lui în viața mea. Calc ușor pe urmele Lui și am început să-i iubesc pe frații mei și oamenii. Am început să cred în cuvântul Lui și să îl aplic în viața mea. Atunci când trec prin încercări, m-a învățat să nu-mi pierd speranța în El, ci doar să înțeleg că El trebuie să mă învețe principii mai înalte. Am început să văd ce înseamnă milă, pentru că văd Harul Lui cum mă copleșește în fiecare zi. M-a învățat să nu-mi mai pun încrederea în oameni, pentru că oamenii sunt schimbători și înșelători. M-a învățat să nu mi pun încrederea nici în înțelepciunea mea, nici în inima mea, căci și ea este rea, înșelătoare și deznădăjduit de rea. M-a învățat că și cei din familia mea mă pot vinde, ca să nu mi se mai pară atât de dureros dacă s-ar întâmpla aceasta. Astăzi, chiar dacă mă simt păcătoasă în sufletul meu, s-a născut o demnitate, pentru că sunt o păcătoasă iertată prin sângele Domnului Isus Hristos. El a murit pentru toate păcatele mele, din trecut, din prezent și din viitor. Sunt salvată, sunt puternică prin Isus și El mi-a promis că niciodată nu mă va părăsi. Mă simt iubită în fiecare zi. Nu mai tânjesc după acea dragoste sărăcăcioasă și dureroasă care am primit o de la oameni. Oamenii nu pot să-ți dea nimic. Dumnezeu poate să-ți dea totul. Mi-a dat mie și-ți va da și ție.

El are soluții la toate problemele tale. Poate ești la fel ca mine, căutând pace, liniște sufletească, fericire la oameni sau în lucruri materiale. Poate ești dezamăgit și descurajat. Poate te simți folosit de persoane de la care nu te așteptai. Vino la Isus și El îți va schimba toată viața. Îți va da o viață nouă în El și prin el. DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE. Întoarcere la Eden 90 91 Din întuneric la lumină – Mărturii

 

Mioara s-a căsătorit de sărbători în anul 2014 cu un om deosebit. Împreună au un baiețel, Iosif, care le aduce mult bucurie. Mioara a ajutat alte fete din cluburi  prin mărturia ei. S-a implicat în proiectul Aria 45 în cluburi și invita fetele întâlnite la asociație ca să le facă manichiura. Azi, Mioara locuiește cu familia ei in Anglia.